luni, 22 martie 2010

Cobor din tramvai, ametit de vin si de emotii. As vrea sa alerg pana ce inima nu ar mai rezista din cauza efortului, pana ce muschii mei ar ceda, pana ce creierul meu s-ar elibera de aceasta presiune. As vrea sa alerg pana la capatul lumii. Ma clatin urcand scarile, mi se pare ca liftul intarzie prea mult si eu ma grabesc ca si cum...hm...ca si cum acolo sus, acasa, m-ar astepta cineva. Zambesc.  Intuneric. Lumina s-a stins. Mai am de urcat un etaj, dar ma opresc obosit si ma asez pe prima treapta.O singura tigara in pachet, o asez intre buze si ma joc cu flacara brichetei. O sting si o aprind ca intr-un joc. Iata ce minune, ma gandesc, sa aprinzi  focul  dintr-o singura miscare a degetului. Cat trebuie sa se fi chinuit primii oameni ca sa vada aceasta lumina a focului, sa simta caldura lui, si mai ales cat de tare trebuie sa se fi bucurat de ea. Eu acum, aici, o privesc indiferent, o stapanesc, o aprind si o sting dupa bunul meu plac, o am in buzunar, o pot arunca si o pot relua. Ei, atunci si acolo, nu-si imaginau ca intr-o zi lumina va fi aruncata. Aprind in cele din urma tigara si ma ridic, trebuie sa-mi continui drumul prin intuneric si ma impiedic de treptele interminabile. Caut cheile prin buzunare si ma folosesc de bricheta  ca sa pot descuia usa. Intru si mi se pare din nou ca e prea cald, deschid geamul camerei, iau din sertar un nou pachet de tigari si ma prabusesc in fotoliul meu. Mi-e foame...si sete imi e, dar ma simt sfarsit si nu ma ridic. Privesc afara,  e aproape liniste, doar luminile orasului insufletesc adunatura aceasta de cladiri. Aprind o noua tigara, fumez cam mult, ar trebui sa...mintea imi fuge la profesor si la vorbele lui. Am ramas cu o multime de intrebari care ma consuma si ma macina. De unde stia ca voi arunca manualul? De ce ma numeste cautator? De ce vrea sa-i fiu urmas? Totul imi pare asa de incurcat, si nu imi dau seama cand a devenit viata mea atat de complicata si ciudata. Sting tigara pe care am uitat sa o mai fumez si care fumega trist, inchid ochii si...Mi-e cald, deschid ochii, soarele ma impiedica sa vad cat este ceasul. Am adormit imbracat, hainele imi sunt sifonate, ma doare spatele si in gura simt un gust rau. E ora 10. Ma ridic cu greu, fac un dus si imi schimb hainele care arata jalnic. Imi e ciuda pe mine, cum am putut fi asa neglijent, acum va trebui sa le duc la o spalatorie. Injur incet. Beau laptele care mi-a mai ramas de ieri si ma arunc o privire nemultumita, frigiderului gol. Din comoditate evit sa cumpar mancare cand am timp, si mereu raman flamand. Suna telefonul, sa sune, nu am chef de nimeni. Suna din nou, o fi profesorul? Raspund plictisit `Mda` `Alo` o voce de femeie `Alo, alo, tu esti?`e ea `Da, eu sunt` raspund eu contrariat fiindca se aude intrerupt `Sunt in fata Universitatii, la o cabina telefonica...Ma auzi?` trece un tramvai probabil si nu mai aud nimic `Alo?` `Da, te aud.` `Te-am cautat, aici, aveai seminarii astazi.Nu ai venit...` declara ea dezamagita, de  parca as fi lipsit de la un semianar important pentru ea. Nu stiu ce sa raspund. `Mda, nu am venit...` tacere `Si...nu` o masina claxoneaza langa ea `Si...nu vrei sa ne vedem?` intreaba ea suspicioasa. Ezit. `Bba da` `Atunci vin la tine.Pa` ma anunta vesela si inchide. E ca de obicei, rapida si decisa. Pot fi sigur ca va veni cu primul tramvai, chiar de-ar fi sa mearga pe scara, fara bilet, sau sa se certe cu toate batranele simandicoase ,care bombane indignate `Tinerii de azi...` Si va cobora prima din tramvai, nu va astepta verdele semaforului si va traversa in fuga, salutand masinile care o claxoneaza. Va urca in lift si se va uita in oglinda aranjandu-si  buclele. Apoi, in fata usii isi va aranja hainele, ca o scolarita care se teme de reprosurile mamei si va apasa timid soneria...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu