luni, 26 aprilie 2010

' Razi...` a constatat el amar `razi dar...e adevarat` s-a ridicat atunci si fara sa ma intrebe si-a luat o tigara din pachetul meu `Asa cum ma vezi` continua el contemplativ `fara haina de iarna, cu o singura camasa pe care o am de  mai bine de un an, mancand pe unde apuc si mereu pe datorie, fara bani si fara casa, m-a amenintat administratorul cu evacuarea daca nu platesc chiria, uite asa eu sunt fericit.`  a concluzionat el deschizand larg bratele. A suflat fumul si prin firele lui subtiri m-a privit  sever `Eu, flamand, insetat, infrigurat, dator tuturor, fara sa stiu unde ma culc si unde am sa ma trezesc, eu prietene, sunt fericit! Tu insa...esti...gol.` a continuat A. dramatic. Am avut atunci un sentiment de revolta si de tristete, insa nu am avut timp sa ripostez `Nu, asculta-ma` si dintr-o miscare s-a asezat in genunchi in fata mea `ce faci tu aici singur, ce ai facut tu toata viata? Ai citit, ai invatat, si...pentru ce? Te-ai intalnit vreodata cu Aristotel, cu Locke sau altul...ai dat mana cu ei, le-ai vorbit?` astepta un raspuns, eu nu eram in stare sa il dau; nu a citit o carte niciodata, vorbea incalcit franceza, declama  sub imboldul lui Bacchus versuri dezlanate ale unor poeti obscuri, picta foarte rar  si foarte bine, canta noaptea pe strada variante obscene ale unor romante cunoscute, era peste tot si pe nicaieri si mai presus de toate, era fericit. `Vezi?` mi-a spus `deschide acum o carte si raspunde-mi.` s-a ridicat hotarat si m-a intrebat `Ai ceva de baut?` `Ceai, apa..` am rspuns eu absent `Ceai` a decis el `Serveste-te te rog, uite ceainicul acolo...` a baut linistit o ceasca de ceai, mestecandu-l parca si plesnind din limba. `Sa mergem` mi-a spus intr-un final `Unde, A.?`  si ca si cum s-ar fi asteptat sa il intreb `Sa cautam` mi-a soptit cu un glas nou, nemaiauzit `Lasa misterul, A., ce sa cautam?` am abandonat eu lupta ` Un leac pentru tine` `Tii neaparat sa vorbesti in parabole?` `Nu.Tin neaparat sa vii cu mine.` Glasul lui suna asa de imbietor si cald incat m-am imbracat, i-am dat si lui A. un sacou si am pornit. Si in lift, fixand cu privirea neonul chior ma intrebam `Ce-am facut eu cu viata mea?`



vineri, 23 aprilie 2010

Am rams atunci pierdut, mirat, fermecat de indrazneala necunoscutei, incat am uitat de fotografii si pasii m-au purtat o vreme prin sala, in cautarea ei. Si am iesit din galerie adanc tulburat si poate nebun, si poate indragostit. Nu mi-am dat seama gandindu-ma la ea, cand am ajuns la capatul orasului. Nu simteam frigul, nici oboseala, nici foame, simteam doar o  nefireasca dorinta de o revedea. Urmatoarea zi, tinandu-mi prelegerile la Universitate eram distras si trist, incat starea  mea a starnit mirarea studentilor si a profesorului R.S. care ironic mi-a spus `Dragul meu, arati vrajit?` am ras surprins `Vrajit, domnule profesor?` `Vrajit dragule,citeam povesti cand eram mic si incercam sa imi imaginez cum arata un om vrajit...acum iata tu esti intruchiparea acelei imagini pe care o aveam in minte.` ` Si de cine sunt vrajit?` am intrebat eu `Dragule, Wittgenstein spunea ca despre lucrurile despre care nu se poate vorbi, e mai bine sa se taca, eu spun ca e mai bine ca lucrurile despre care nu se poate vorbi, sa se simta. Gresesc oare?` si m-a batut amical pe umar, si am simtit in bataia aceea o nota de compatimire. Nici acum nu stiu daca gresea sau nu, nici acum nu stiu daca am simtit ceea ce nu putea fi spus, nici acum nu am inteles acea compatimire. Zilele mele se mistuiau greu, uitam sa mananc, fumam si ma gandeam doar la ochii aceia ai ei, si la buzele ispititoare si necunoscute si la fata ei maladiv de frumoasa care imi inunda ochii de fiecare data cand ii inchideam. Si a trecut iarna cu viscolul ei imbufnat, si cu zapada ei moale si plicticoasa, fara ca eu sa simt frig, sau fulgi de nea, sau pomul de iarna. Nimic. Citeam la intamplare orice, devoram pachete de tigari si priveam ore in sir pe fereastra. Cand nu mai rezistam, plecam sa ma plimb prin fata galeriei `Lucius` in care nu mai erau expuse fotografii, nici tablouri si nu era nici ea. Intr-o seara m-am pomenit acasa cu A.I., prost imbracat, cu camasa roasa la guler, fara palton si fara manusi,flamand si fara tigari dar vesel si cu chef cum era el de obicei. `Asculta`imi spune el dupa ce fumase insetat trei tigari `ce faci tu acum?` l-am privit ciudat `Nimic, stau cu tine de vorba` `Nu, ei, ce e asta?` a ripostat el `Ce faci tu  in seara asta te intreb` am zambit trist ` Citesc, poate sa si scriu ceva, de ce ma intrebi?` `Hai cu mine cautatorule` imi sopti el misterios `Unde?` am intrebat eu apropiindu-mi gura de urechea lui `In vino veritas, dupa cum spunea...ma rog, nu mai stiu cine...nu intra in fisa postului meu, voi filosofii trebuie sa stiti` declara el cu o rapiditatea obisnuita in vorbire `Nu A., nu mai beau` i-am raspuns scarbit. A fluierat si mi-a aruncat o privire care prevestea o furtuna de reprosuri dar care nu a urmat `I-auzi... de ce?` a intrebat el simplu `Nu vreau` am raspuns incet, oftand ` Pai mai pui de Socrate,` asa obisnuia sa ma numeasca ` nu spuneai tu ca filosofia e in viata si din viata se trage, si ca ea e peste tot si mai multe asemenea?` intreba el suparat `Asa e` am confirmat eu inveselit de tonul lui `Si unde mai ai tu filosofie in casa asta, ca eu nu o vad nicaieri?` intreaba el dramatic 'Pai filosofia nu e ca vinul pe care il bei tu in cantitati inestimabile, si care se mai termina, ea este si atat` am replicat eu aproape razand `Vezi? Vezi ca nu e asa?` declama  A. apocaliptic `Dar cum e?` ` Ei iata ca tu acolo la Universitatea ta` ca si cum ar fi fost a mea dintotdeauna ` nu ai invatat un lucru. Pe langa faptul ca eu nu beau vin in cantitati inestimabile, tu nu stii ceva esential: sa traiesti. Profesorii tai, maestrii tai nu te-au invatat asta fiindca nu stiu nici ei.` mi-a spus el melancolic `Si... ce lucrari imi recomanzi in materie?` am intrebat eu si am izbucnit in ras `Aici e greseala, crezi ca totul se poate invata din carti, nimic mai fals` `Stii doar A., ca eu  nu suport lacunele in cunoastere asa ca, lumniaza-ma ` am continuat eu pe tonul zeflemitor `Pofta vine mancand si viata traind!`declara el mesianic `Evanghelia dupa A.I.!`strig eu incurajator...

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Francesca de Rimini spunea undeva ca `Multe imagini din lucrarile mele sunt un fel de jurnal vizual al locurilor in care am fost, al lucurilor pe care le-am vazut, auzit, mirosit`...iubit completez eu. Mereu am avut o slabiciune pentru imagini, pentru admiratul picaturilor de ploaie, pentru privitul cerului si al florilor, al oamenilor si al strazilor. Ani de zile am colindat bibliotecile in cautarea unor albume de arta, care sa infatiseze cat mai fidel capodoperele pictorilor si a unor biografii ale acestora. Am vizitat multe expozitii si nu am plecat fara sa fi  analizat toate lucrarile. Ieseam uneori de la scoala ca sa vizionez filme. In toate cautam autenticul, cautam ceva care sa-mi demonstreze ca imaginea e vie, ca e rupta din viata si ca oricand te poti strecura in ea  si sa te simti real. Acum catava vreme...doi ani poate, am fost invitat de catre bunul meu prieten A.I., la o expozitie de fotografie. El, student la arte, pictor recunoscut, bautor inrait, amuzant si cult era interesat de toate evenimentele mondene prin intermediul carora credea ca isi poate face reclama. Eu asistent la universitate, mai serios si in tot cazul nu atat de afiliat vinului, eram atras de orice era frumos. Trebuia sa ne intalnim in fata galeriilor de arta `Lucius` intr-o zi friguroasa de noiembrie. Si am simtit cat era de friguroasa dupa ce l-am asteptat o jumatate de ora. Tipic lui nu a venit; mi-a explicat dupa aceea ca, unul dintre colegii lui de camera venise de acasa cu un vin `Dumnezeiesc` si tot gustand din el a uitat de intalnire. Eu in schimb,am intrat la expozitie si spre surpriderea mea era multa lume care discuta frenetic despre orice, mai putin despre fotografie. Exponatele, de o claritate uimitoare surprindeau oameni in miscare si strazi aglomerate. Cu mainile in buzunarele paltonului, analizam preocupat o ilustratie a unui batran care fuma o pipa. `Va place fotografia?` ma intreaba o voce de femeie. Treasar, nu ma cunoaste nimeni aici, cred. Langa mine o tanara frumoasa, nu prea inalta, cu o fata proaspata si ochi inteligenti, fixeaza cu privirea pipa batranului `Imi place` raspund eu ursuz  `Ce credeti, e reusita?` intreaba tanara fara sa ma priveasca `Este reusita` confirm eu vizibil iritat `Ati mai fost la expozitii?` insista necunoscuta `Nu, am intrat acum, intamplator` raspund eu ironic `Nu cred ca e adevarat` afirma ea sigura pe sine ` De ce nu ar fi adevarat? ` intreb eu politicos desi sunt enervat de aceasta insistenta `Pentru ca un necunoscator nu insista niciodata asupra lucrarilor` afirma ea si ma priveste de-a dreptul in ochi. Sunt uimit de indrazneala fetei si de frumusetea ei, incat devin interesat si uit de nervi. `Hmm...sunt intr-adevar interesat de arta. ` recunosc eu de aceasta data mai personal. ` Dar despre lucrarile din partea aceea ce credeti?` ma interogheaza ea serioasa `Pai...` zambesc `unele sunt chiar reusite, altele in schimb sunt puerile` raspund eu disciplinat `Puerile spuneti?` continua ea intrigata ` Da, o risipa de hartie` judec eu in continuare `Aveti o perspectiva extrema` ma apostrofeaza tanara `Mi-a facut placere, la revedere` si imi intoarce spatele `Dar nu am avut onoarea...` o intrerup eu  `Si...hmm...autoarea acestor puerile fotografii sunt eu` imi declara ea mandra si se pierde apoi in multime.

duminică, 11 aprilie 2010

Oare o iubesc sau...hmm...nu?  Ma amgesc, o amagesc si pe ea? Ploua violent si greu si vantul aduce stropii in casa `Inchide fereastra` imi spune. O inchid si cu manile in buzunare privesc o vreme cerul. `Unde esti? ` ma intreaba melancolic, surad  `Aici` `Ba nu, esti cumva...departe...aiurea..stiu eu` `Sfidez fizicul spui tu` `Fara cuvinte mari !`ma apostrofeaza ea hotarat. Sta acum sprijinita cu mana de biblioteca si studiaza coperta unei carti ` Lumea ca vointa si reprezentare` citeste  ea ironic `si, e vointa sau reprezentare?` intreaba  pe un ton sarcastic. Eu incrucisez mainile pe piept si ii raspund `Asta sa-mi spui tu, dupa ce citesti` rade amuzata `Eu?` `Tu, de ce te miri?` `Pentru ca eu nu vad rostul acestor carti care pretind ca pot sa-ti vorbeasca despre viata, cand viata e ceva atat de personal...Auzi, vointa, reprezentare...prostii` declara ea scarbita. Intotdeauna a avut aceasta atitudine fata de carti si mai ales  fata de filosofie; nici o explicatie pe care am incercat sa o ofer nu a avut efect `Prostii...` concluziona ea dupa ce eu epuizam toate argumentele personale. Asaza cartea inapoi si ofteaza `Mi-e frig...` imi spune. Ma apropii si ii imbratisez  trupul care pare ca se topeste in bratele mele. Ea inchide ochii si ma saruta tandru, dintii ei musca usor din buza mea superioara. Deschid ochii si ii vad fruntea alba, sprancenele si pleoapele care mi se par de o frumusete ciudata. Sarut insetat ochii, nasul, obrazul, lobul fin al urechii si gatul. Pielea ei miroase minunat, nu e parfum, e ceva care ma infioara si ma inebuneste. Ea inclina capul si inteleg ca trebuie sa continui. Imi descheie  discret nasturii de la camasa si imi cuprinde spatele, palmele ei calde ma mangaie incet. Buzele mele le cauta nerabdatoare pe ale ei si intalnirea se sfarsete intr-un sarut.Ea merge cu spatele spre pat, eu o urmez vrajit fara sa  imi dezlipesc gura de gatul ei;  buzele ei imi  saruta marunt pieptul,   inca un pas si... 

Ma trezesc si ma uit la ceas: 19:00. Nu mai ploua, ma ridic, ma imbrac si asezat in fotoliu aprind o tigara. Ea doarme linistita, cu umarul dezvelit sicu parul rasfirat pe perna alba, ma duce cu gandul la iele si mai ales la jocul lor. Poti inebuni daca le vezi dansand, se spune. In ce o priveste,  simpla  prezenta e suficienta. Suflu puternic fumul si imi amintesc cum ne-am cunoscut...

joi, 1 aprilie 2010

O privesc in ochi ametit de un sentiment ciudat. Simt ca femeia aceasta imi apartine, ca as putea sa merg cu ea pana la capatul lumii si sa stam acolo amandoi, sa  ii explic de ce nu are filosofia un limbaj mai accesibil, sa ii povestesc ce s-a intamplat la Universitate, sa-i privesc chipul scaldat in ultimele raze ale soarelui si sa ma sarute vesnic asa cum o face acum. `Imi e sete` sopteste impersonal. Ma uit grabit in toata camera; nu am nimic de baut. `Hmm...apa?` intreb eu incurcat `Apa` raspunde ea ingaduitoare. Ma duc in bucatarie si deschid fereastra. Aerul ma racoreste,beau insetat un pahar de apa si revin in camera cu un pahar pentru ea. `Multumesc` imi spune abia gustand din el. S-a cuibarit din nou in fotoliu si pare asa de mica.Tigara s-a stins si filtrul atarna stingher pe marginea scrumierei. Cerul s-a intunecat si norii dau semne de ploaie, vantul s-a intetit si matura strazile acum pustii si triste. Ea tace, eu tac. Imi e nesuferita tacerea acesta, plina de mistere care-mi rascolesc simturile. Pe cer doi porumbei zboara disciplinati, sunt atat de liberi, ma gandesc. Pe ei nu ii macina nici tacerea, nici spatiul, nici vorbele...nimic. Cand, in istoria omenirii, a devenit tacerea asa de incomoda? In ce moment au ajuns oamenii sa taca in modul acesta  dureros, stiind ca s-ar putea spune atatea lucruri, stiind ca s-ar putea comunica atatea? Cand s-au suparat oamenii pe cuvinte? Primii stropi lovesc strada lasand urme neuniforme. Incep ropote violente si infricosator de sonore. Ma uit la ceas, 14: 30, si e atat de intuneric afara. Apa de pe trotuare curge spre canal, neagra si maloasa, purtand cu sine tone de pasi, si mari, si mici, si tone de vorbe aruncate de trecatori, si sute de priviri, si zeci de glasuri de copii, si un singur zambet: al meu. Fiindca eu zambesc, si ma uit ca un invins la puhoaiele de apa murdara si ma gandesc cat purifica apa. Imi doresc acum un firicel de apa macar, care curgand prin mine sa ma curete, sa ma inunde, sa ma reinvie. `Ploua?` intreaba ea. Tresar surprins, am uitat ca e aici `Da` raspund eu grav `Aha`. Intorc spatele ploii si o vad pe ea in fotoliu, cu picioarele ghemuite si mainile incrucisate, privind tabloul de pe perete. `Iti place ploaia?` ma intreaba ea desi stie raspunsul `Da` raspund eu formal `E frumoasa, dar pe mine ma intristeaza` surad amar `ploaia zic` continua ea cu gandul in alta parte `e frumoasa, e asa ca o...hmm ca o maicuta` `Ca o maicuta?` raspund eu crezand ca glumeste `Da, am vazut odata, demult, cand eram mica, o maicuta pe strada, era asa de frumoasa in straiele ei sobre incat m-am gandit imediat la ploaie` Ma asez in genunchi in fata fotoliului si astept sa revina la  mine din amintiri. `Stii poezii?` intreaba copilareste `Sa nu spui ca nu stii, voi intelectualii stiti` ma avertizeza `Stiu` raspund incantat `Imi spui?` `Ce?` ma prefac eu `Poezii` taragana ea raspunsul `Sa vedem` disimulez eu... ea isi incruciseza degetele cu ale mele si asteapta serioasa `Iti place Nichita?` intreb `Mda, imi place orice spui tu` 

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
 

declam eu cu intonatie. Ea zambeste hoteste si ma saruta lacom pe buze. `Ma iubesti tu?` intreaba ea  cu glasul plin de nostalgie. O iubesc?...