Am rams atunci pierdut, mirat, fermecat de indrazneala necunoscutei, incat am uitat de fotografii si pasii m-au purtat o vreme prin sala, in cautarea ei. Si am iesit din galerie adanc tulburat si poate nebun, si poate indragostit. Nu mi-am dat seama gandindu-ma la ea, cand am ajuns la capatul orasului. Nu simteam frigul, nici oboseala, nici foame, simteam doar o  nefireasca dorinta de o revedea. Urmatoarea zi, tinandu-mi prelegerile la Universitate eram distras si trist, incat starea  mea a starnit mirarea studentilor si a profesorului R.S. care ironic mi-a spus `Dragul meu, arati vrajit?` am ras surprins `Vrajit, domnule profesor?` `Vrajit dragule,citeam povesti cand eram mic si incercam sa imi imaginez cum arata un om vrajit...acum iata tu esti intruchiparea acelei imagini pe care o aveam in minte.` ` Si de cine sunt vrajit?` am intrebat eu `Dragule, Wittgenstein spunea ca despre lucrurile despre care nu se poate vorbi, e mai bine sa se taca, eu spun ca e mai bine ca lucrurile despre care nu se poate vorbi, sa se simta. Gresesc oare?` si m-a batut amical pe umar, si am simtit in bataia aceea o nota de compatimire. Nici acum nu stiu daca gresea sau nu, nici acum nu stiu daca am simtit ceea ce nu putea fi spus, nici acum nu am inteles acea compatimire. Zilele mele se mistuiau greu, uitam sa mananc, fumam si ma gandeam doar la ochii aceia ai ei, si la buzele ispititoare si necunoscute si la fata ei maladiv de frumoasa care imi inunda ochii de fiecare data cand ii inchideam. Si a trecut iarna cu viscolul ei imbufnat, si cu zapada ei moale si plicticoasa, fara ca eu sa simt frig, sau fulgi de nea, sau pomul de iarna. Nimic. Citeam la intamplare orice, devoram pachete de tigari si priveam ore in sir pe fereastra. Cand nu mai rezistam, plecam sa ma plimb prin fata galeriei `Lucius` in care nu mai erau expuse fotografii, nici tablouri si nu era nici ea. Intr-o seara m-am pomenit acasa cu A.I., prost imbracat, cu camasa roasa la guler, fara palton si fara manusi,flamand si fara tigari dar vesel si cu chef cum era el de obicei. `Asculta`imi spune el dupa ce fumase insetat trei tigari `ce faci tu acum?` l-am privit ciudat `Nimic, stau cu tine de vorba` `Nu, ei, ce e asta?` a ripostat el `Ce faci tu  in seara asta te intreb` am zambit trist ` Citesc, poate sa si scriu ceva, de ce ma intrebi?` `Hai cu mine cautatorule` imi sopti el misterios `Unde?` am intrebat eu apropiindu-mi gura de urechea lui `In vino veritas, dupa cum spunea...ma rog, nu mai stiu cine...nu intra in fisa postului meu, voi filosofii trebuie sa stiti` declara el cu o rapiditatea obisnuita in vorbire `Nu A., nu mai beau` i-am raspuns scarbit. A fluierat si mi-a aruncat o privire care prevestea o furtuna de reprosuri dar care nu a urmat `I-auzi... de ce?` a intrebat el simplu `Nu vreau` am raspuns incet, oftand ` Pai mai pui de Socrate,` asa obisnuia sa ma numeasca ` nu spuneai tu ca filosofia e in viata si din viata se trage, si ca ea e peste tot si mai multe asemenea?` intreba el suparat `Asa e` am confirmat eu inveselit de tonul lui `Si unde mai ai tu filosofie in casa asta, ca eu nu o vad nicaieri?` intreaba el dramatic 'Pai filosofia nu e ca vinul pe care il bei tu in cantitati inestimabile, si care se mai termina, ea este si atat` am replicat eu aproape razand `Vezi? Vezi ca nu e asa?` declama  A. apocaliptic `Dar cum e?` ` Ei iata ca tu acolo la Universitatea ta` ca si cum ar fi fost a mea dintotdeauna ` nu ai invatat un lucru. Pe langa faptul ca eu nu beau vin in cantitati inestimabile, tu nu stii ceva esential: sa traiesti. Profesorii tai, maestrii tai nu te-au invatat asta fiindca nu stiu nici ei.` mi-a spus el melancolic `Si... ce lucrari imi recomanzi in materie?` am intrebat eu si am izbucnit in ras `Aici e greseala, crezi ca totul se poate invata din carti, nimic mai fals` `Stii doar A., ca eu  nu suport lacunele in cunoastere asa ca, lumniaza-ma ` am continuat eu pe tonul zeflemitor `Pofta vine mancand si viata traind!`declara el mesianic `Evanghelia dupa A.I.!`strig eu incurajator...